Și-a deschis încet ochii.
A văzut o mână întinsă spre el și a auzit o voce : „Hai omule, privește-mă!
Nu-ți fie teamă. Deschide-ți inima și vino cu mine.
Lasă lumea asta cu vulgaritatea și grotescul ei. Calc-o ! Strivește-o ca pe un vierme. Fugi de efemeritatea ei. Hai De ce mă refuzi ? Când am venit la tine, am crezut pentru o clipă că tu ești altfel, măcar tu, măcar unul dintre voi. Dar cu toții vă agățați speriați de firul subțire al vieții. Dar eu sunt aici, fără tine nu plec. Hai…Nu vrei să stai pe gânduri și iar mă refuzi…dar de ce? Nu te speria. De acum nimeni nu-ți va face nimic, nimeni nu-ți va mai vrea răul vreodată. Îmi oferi bani? Vai, te-ai pierdut și tu în idei fără sens, într-o viață pustie și goală fără iubire….Crezi că-ți voi accepta banii? Dar ei nu sunt importanți pentru mine. Ți-ai cumpărat iubirea tot cu bani?Nu te grăbi să spui că da. Iubirea nu are preț. Te-a înșelat vânzătorul, ți-a dat marfa veche și stricată cu ambalaj nou… Nu te mai uita în jur, nu te mai grăbi. Nu te mai așteaptă nimeni. Lasă ceasul; scoate-l de la
mână. Nu-ți mai folosește la nimic. Sau credeai că timpul e cel mai important? De ce iți pleci privirea rușinat? Ascultă-mi vorbele: trebuia să-ți dai întreg timpul pentru o clipă de iubire adevărată. Vino, hai vino cu mine. Te implor, ia-mă de mână. E spre binele tău… Nu poți să-ți lași lumea și asta mă doare. Nu vrei să ajungi într-un alt loc, într-un loc mai bun? Ce te așteaptă aici? Aceiași oameni cu aceleași priviri curioase, cu aceleași zâmbete prefăcute și cu aceleași atitudini înșelătoare. Minciuna vă înconjoară și nu vedeți. Treceți neobservați prin lume și
totuși credeți că ați făcut lucruri importante. Dar materialul nu se pune în balanță. E prea ușor, e nesemnificativ. Nu te înfuria, oricum în fața mea ești neputincios. Nu ridica pumnul asupră-mi. Știu că adevarul e dureros, dar învață să-l accepți. Cât de multe lucruri nu știi. Cât de banală și fără sens a fost existența ta și totuși vrei să te întorci la ea. Hai…vino…Lasă-ți trupul. El se întoarce de unde a venit…din țărână”.
De data asta l-a luat de mână. Ar fi vrut să fie nervos sau măcar trist, dar era resemnat. O aripă neagră l-a învăluit și aceeași mână albă îl plimba prin holurile spitalului. Își văzu corpul, nevasta, copiii, rudele, toți plângeau… Simțea
că visează, spera să se trezească. Văzu spitalul, casele, oamenii cu preocupările lor cotidiene.
Plutea ușor… peste ape, peste munți, peste oamenii atât de aspru criticați de cei de sus.
I se păru că fu plimbat în toată lumea și veselia îl făcu să uite pentru o clipă durerea lăsată în urma sa, lumea și viața părăsită… Aripa întunecată il duse să-și vadă înmormântarea. Văzându-í pe toți atât de triști și de îndurerați, vru parcă și el să plângă.
O clipa mai târziu își aduse aminte de cuvintele îngerului: „…trupul în țărână se întoarce…” și-și văzu sicriul coborând în mormânt… Acum realiza ca în curând va fi doar o amintire pentru cei din jur și regretă că nu a prețuit ce trebuia în viață…
De acum va fi uitat…va rămâne doar un nume scris prin foi rătăcite…
ANA Buruiana (Chiriac)