Mulți dintre cei ce mă întâlnesc îmi spun că sunt norocoasă că văd lumea.
Eu le răspund că văd lumea odată cu ei.
Pare un paradox. Dar nu e.
Voi știți cum este să vezi lumea prin camera cu care filmezi ?
Greu să înțelegi că fiecare plecare pentru mine nu este o vacanță.
De la urcatul în avion până la întoarcerea acasă, mintea mea este ca un malaxor unde toc toate neliniștile și întrebările care se insinuează perfide.
Lângă cine stau în avion?
Este prima întrebare pe care mi-o pun până ajung la îmbarcare.
O scurtă radiografie vizuală la poarta unde vocea impersonală din aeroport ne invită să ne prezentăm cu pașaportul și biletul de avion mă pune la încercarea de a ghici cine o sa îmi fie partener de drum.
Trec repede orele în aer, așa că mă liniștesc, indiferent pe cine am alături.
Mereu m-am întrebat cum de sunt atât de pline aeroporturile? Unde pleacă și de unde vin zecile de mii de oamenii?
În unele aeroporturi sunt ca furnicile.
Iar în altele, ca albinele. Împing la bagaje și duc copii atârnați de spinare sau legați în jurul pieptului. Unde, mă întreb mereu.
Aș sta ore în aeroport să le aflu poveștile. Dar nici eu și nici ei nu avem timp. Eu trebuie să ajung și să revin repede acasă pentru că nu plec în vacanță, repet. Plec să caut ce nu este trecut în harta turismului.
Și când ajung la aterizare, pot spune că aventura începe. Sunt pe pilot automat. Camera de filmare și ochii după cele mai spectaculoase unghiuri și încadraturi. Fiecare imagine pe care o filmez trebuie să spună o poveste.
Nu contează ce vede ochiul meu important este ca ochiul camerei să surprindă ce este viu.
Au fost deplasări unde nu știam ce văd și nu pentru că nu aș fi citit, ci pentru că în locul acela trebuie sa stăm 30 minute. Suficient pentru unii, absolut neîndestulător pentru alții.
Pentru mine înseamnă mult să pot ajunge în locuri unde turistul nu are acces. Asta face parte din meseria mea. Să caut, și să caut, și să pun întrebări. Să adun ce este important și să comprim ce este esențial.
Când văd cum arată orașele lumii să știți că doare. Și doare, pentru că tu te întorci unde nimic nu pare să aibă viitor. În orice colț de lume turismul este creionat prin valențele unui cod comportamental mult diferit de foiala acelui du-te-vino de la noi și pe care îl numim cu mândrie, turism. În marile aglomerări cotate pe burse prin numărul de rezervări și de paturi ocupate per sezon, lucrurile stau altfel.
Dar lumea mea e o lume pe care o descopăr altfel decât o fac cei mai mulți.
Mă bucur mult când ajunsă acasă imaginile se derulează sub ochii mei și îmi zic, uite, am filmat și aici. Și bucuria mare este când pot să împărtășesc toate acestea cu oamenii de lângă mine.
